Refuel With Style

Preocuparea pentru ce vom mânca ne ia din timpul și energia noastră. Indiferent că dorim să mâncăm de sărbători mâncare mai light sau foarte tradițională, contează mai mult cât și de câte ori mâncăm. Masa trebuie să conţină ce putem mânca zilnic, nu să fie un ospăţ iar ouăle, ciorba, friptura de miel şi cozonacul nu trebuie mâncate toate grămadă, pentru că sunt bombe calorice. Sunt sigură că știți aceste lucruri deja dar considerați că nu se întâmplă nimic dacă încălcaţi regulile pentru câteva zile. Ceea ce fac si eu de fiecare data. Daca ați ales și voi sa nu vă preocupați cu ideea acumularii câtorva kilograme în aceste zile este timpul să revenim la rutina dinainte de Paste împreună.

Energizare cu stil

Pentru a-mi ajuta organismul să se recupereze după masa de Pasti, dar și pentru întreținerea siluetei îmi încep ziua cu un pahar de apă în care am stors zeama unei lămâi. Mi-aș dori să pot bea doar lămâia dar din păcate este prea mult pentru mine. Chiar dacă lămâia este amestecata cu apă simt imediat efectul de energizare, dar și de stimulare a sistemului digestiv.

Energizare cu stil 1

De curând am aflat că ananasul este un fruct foarte sănătos, cu proprietăți detoxifiante, de aceea este indicat să îl integrăm în alimentația noastră cum putem noi mai bine. Ananasul conține o enzima foarte importantă. Bromelaina, este o enzima care metabolizeaza proteinele și (spun specialiștii) te ajută să scapi de grăsimea de pe abdomen. Eu tai ananasul in cubuleţe și îl pun in blender. Dacă ananasul este foarte bine copt, este suficient de zemos și de dulce, nu mai e nevoie de nici un adaos. Dacă nu, adaug apă plată, lapte de soia sau alte fructe.

Energizare cu stil 2

Primele mele incercari de a avea smoothie la micul dejun au fost dupa ureche.Am aruncat in blender tot ce am gasit interesant in frigider, si am mixat dar nu intotdeauna am obtinut un gust acceptabil. Dupa niste incercari nereusite, am inceput sa ma documentez, si am inteles ca trebuie sa urmez cateva reguli simple pentru o combinatie reusita.

Asadar am mi-am facut o statistica 30 % frunze verzi, 30% lichide si 40% fructe.

Dă-ți frâu liber imaginației și distrează-te, dar nu uita că smoothie-ul este ocazia ideală pentru a adăuga în alimentația ta legume pe care de obicei nu le consumi.

Energizare cu stil - Smoothie

1
Leave a Reply

0 Comment threads
0 Thread replies
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
0 Comment authors

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Subscribe  
newest oldest most voted
Notify of

Continuând să utilizați site-ul, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Info suplimentar

Setările cookie-urilor de pe acest site sunt setate să permită "permiterea modulelor cookie" pentru a vă oferi cea mai bună experiență de navigare posibilă. Dacă continuați să utilizați acest site fără a modifica setările cookie-urilor sau dați clic pe "Acceptați" mai jos, atunci sunteți de acord cu acest lucru.

Inchide