Austin

Nutrition

Rezolutii realiste pentru 2020

31 December, 2019

Poate ai mâncat ceva mai mult zilele trecute și ai o urmă de vinovăție. Ba chiar, de azi, prima zi a anului nou, îți propui să renunți la zahăr, făină, fructe, carne, ulei și tot ce încadrezi la categoria “bad food” sau să ții un regim drastic. O perioadă ai să te simți excelent. Ai să slăbești, ai să te simți și mai bine fizic, plin de energie, pentru că nu mai bagi fast food și pentru că organismul tău va funcționa pe baza hormonilor de stres care îți vor da iluzia că esti pe drumul cel bun.

Asta va funcționa până nu va mai funcționa, iar hormonii de supraviețuire îți vor aduce toate kilogramele, oboseala, problemele digestive și retenția de apă înapoi, grămadă. Ne setăm uneori niște dorințe și niște căi de a ajunge la ele care înving orice urmă de rațiune, nu crezi? Trebuie sa stim ca perseverența e cheia, chiar și pentru obiectivele mici.

De câțiva ani, odată cu interesul meu pentru zona de nutriție și sănătate mi-am dat seama unde greseam inainte.

Mi-am dat seama, kilogramele n-au de ce să fie un obiectiv pentru că nu reflectă nici cât ești de sănătos, nici cât ești de fit și nici cât ești de slab cu adevărat. Compoziția corporală îți spune lucrurile astea. De exemplu e mă simt și să arăt mult mai bine la 57 de kg decât la 55 și proporțiile de mușchi și grăsime fac diferența. Așadar, anul ăsta, poți visa măreț sau poți visa mai realist, importantă e acțiunea.

-Nu te supune la cure cu supă de salată pentru nimic în lume, cu atât mai puțin pentru kilograme.

-Propune-ți mai degrabă un procent realist de grăsime corporală pe care să-l dai jos progresiv, într-un ritm sănătos și sustenabil.

-Propune-ți să înveți să gătești, ca să eviți comenzile de pizza la birou .

-Propune-ți să mănânci în așa fel încât să te bucuri conștient.

-Propune-ți să-ți surprinzi prietenii care nu cred în viața fără fast food că o masa gatita acasa bate orice hamburger dublu.

-Propune-ți să-ți convingi colegii de birou să mancati mai sanatos

-Propune-ți să profiți de “prima ședință gratis” a tuturor claselor de yoga, pilates, dans, înot, zumba sau ce-ți mai trece prin cap, până găsești ceva ce ți se potrivește.

Propune-ți să fii mai îngăduitor cu tine însuți atunci când deviezi de la obiectiv și să te redresezi mai ușor, fără vinovăție și judecată.

Propune-ți să te duci la culcare mai devreme și să nu accepți un loc de muncă unde nu ai voie să-ți iei pauză de masă.

Și propune-ți să te bucuri de alegerile pe care le faci, fără să te chinui inutil.

Iti recomand si
Blog Preview

Slabeste pentru tine

Mancam pentru că ne este într-adevar foame sau pentru ca simtim emotii pozitive sau negative pe care nu le intelegem si nu le putem controla şi ne găsim un refugiu în mancare?

Citeste
Blog Preview

Ce, cum si cat mancam in Post?

De mâine intrăm in Postul Crăciunului. Multă lume ține Postul în totalitate. Dacă mă întrebați pe mine nu toți suntem pregătiți pentru acest tip de alimentație și nu toată lumea poate “să postească”: dacă

Citeste
Blog Preview

Pofta-n cui

Astazi vorbim despre pofte. De cate ori nu ai simtit brusc nevoia sa mananci o bucatica de ciocolata, niste covrigei sau mancare de tip fast-food?

Citeste
Blog Preview

Miere de Manuka

Am inceput de curand o cura cu miere de Manuka pentru intarirea sistemului imunitar cat si pentru probleme digestive.

Citeste
Blog Preview

Untul de arahide

Imi place la nebunie untul de arahide. Sunt nutritionist si pot sa va spun ca, sa mananci sanatos si sa te mentii intr-o forma cat mai fit nu este deloc usor.

Citeste
Blog Preview

Sucul de noni

Fructele noni se folosesc mai ales in Malaezia, Filipine, India, Hawaii, America de Sud, unde proprietatile sale terapeutice sunt bine cunoscute. Practic aceste fructe noni sunt un fel de dude.

Citeste
Blog Preview

Intolerante alimentare

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sanatatii, jumatate din populatia Globului sufera de o forma de intoleranta alimentara.

Citeste

Alatura-te conversatiei

Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate *

Lasa un comentariu

Trebuie sa va inregistrati mai intai pentru a posta un comentariu. Autentifica-te aici